O bătrână care se afla într-un magazin din Bistrița era cât pe ce să fie jefuită de un bărbat care aștepta la rând în spatele ei. Norocul femeii este că un alt bărbat a văzut întreaga scenă.
”Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale care se aflau în timpul serviciului pe strada Rodnei din municipiul Bistriţa, au observat un bărbat care alerga după o altă persoană, pe care a prins-o şi a imobilizat-o. Deoarece gestul părea destul de ciudat, jandarmii au trecut la legitimarea celor doi, întrebându-i ce s-a întâmplat”, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Bărbatul care a alergat după persoana respectivă, a declarat faptul că în timp ce se afla într-un magazin, l-a observat pe cel în cauză în timp ce căuta în poşeta unei femei care aştepta în faţa acestuia. În momentul în care i s-a atras atenţia, bărbatul a ieşit în fugă din magazin, în încercarea de a scăpa.
După identificarea celor doi, jandarmii i-au condus din nou la magazinul unde s-a petrecut totul, la faţa locului fiind identificată şi femeia în vârstă de 78 de ani, care ar fi fost victima unui furt, dacă acel bărbat nu ar fi intervenit la timp. Femeia observase că tânărul din spatele ei nu respectă măsura distanţării sociale, chiar dacă ea stătea la o distanţă corespunzătoare de clientul din faţa sa. Din fericire bărbatul nu a apucat să sustragă nimic, datorită spiritului civic al celui care a intervenit şi l-a oprit.
”Pe numele celui în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de tentativă de furt, acte care au fost transmise Poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul are 44 de ani şi are domiciliul în Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinţi”, mai precizează IJJ Bistrița-Năsăud.
Da ca sau întors din. pe unde au ciordit și acuma încep sa ciordeasca în tara.