Garda de Mediu opreşte activitatea unui operator economic din Beclean şi aplică o amendă de 30.000 de lei

După neregulile sesizate de prim-vicepreședintele PMP Bistrița-Năsăud, Caius Cârcu, cu privire la faptul că o statie de asfalt care funcționează în orașul Beclean ar polua zona, Garda Națională de Mediu anunță că au fost luate măsuri. S-a dispus oprirea activității operatorului economic și a fost aplicată o amendă în valoare de 30.000 de lei.

Pornind de la o sesizare apărută pe o rețea de socializare și în presa online, privind disconfortul creat de fumul tehnologic și mirosul de bitum de la o stație de mixturi asfaltice din orașul Beclean, o echipă de comisari de la Comisariatul Județean Bistrița – Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu a demarat un control pentru verificarea aspectelor sesizate.
În timpul inspecției, s-a constatat că societatea respectivă nu deține autorizație de mediu valabilă, la data controlului fiind expirate atât autorizația de mediu, cât și decizia privind viza anuală, din data de 15 februarie 2020”
, informează Garda Națională de Mediu.

Sursa citată mai precizează că la stația de mixturi asfaltice și emulsii bituminoase din Beclean au fost efectuate reparații și probe tehnologice, iar începând din data de 10 mai 2020, stația a intrat în reparație capitală.

Urmare a celor constatate, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat societății o amendă contravențională în valoare de 30.000 lei, conform OUG 195/2005, cu modificările și completările ulterioare și au dispus, ca măsuri, interzicerea deșfașurării activitaților de fabricare a mixturilor asfaltice, respectiv de fabricare a betoanelor, fară a deține autorizație de mediu, precum și monitorizarea factorului de mediu aer, după obținerea autorizației”, mai precizează Garda Națională de Mediu.

https://www.facebook.com/GardaNationaladeMediu/videos/272694264112181/

Reamintim că prim-vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, Caius Cârcu, a ridicat în mediul online această problemă și a afirmat că locuitorii din zonă sunt nemulțumiți. Mai mult, consilierul local spune că a inițiat o petiție, a adunat semnături și a înaintat documentul Ministerului Mediului și Gărzii Naționale de Mediu.Subiectul a fost prezentat de Ziar de Bistrița:

error: Content is protected !!