Copil de doi ani din Năsăud, cu arsuri pe aproape jumătate din suprafața corpului, transportat la o clinică din Târgu Mureș. Micuțul s-a opărit cu lapte fierbinte

Suferință greu de descris pentru un copil de aproximativ doi ani din orașul Năsăud, care s-a opărit cu lapte fierbinte. Acesta a suferit arsuri pe aproape jumătate din suprafața corpului și va fi transportat la o clinică din Târgu Mureș.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și unul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud intervin pentru a îi acorda primul ajutor micuțului. În sprijin a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD.

”Copilul prezintă arsuri pe față, mâini și torace, a fost stabilizat și va fi transportat de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Medicii au stabilit că micuțul prezintă arsuri de gradul II pe aproximativ 45% din suprafața corpului.

error: Content is protected !!