Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 al orașului Sângeorz-Băi a fost aprobat, anunță primarul Cătălin Bota. Potrivit acestuia, bugetul a fost întocmit în așa fel încât să permită atât susținerea activității administrative, cât și a proiectelor de dezvoltare aflate în derulare.
”Peste 60% din veniturile UAT Sângeorz-Băi provin din fonduri europene, ceea ce evidențiază angajamentul nostru ferm față de investiții și proiecte care vor contribui la modernizarea orașului și la îmbunătățirea infrastructurii. Aceste fonduri sunt esențiale pentru a transforma planurile în realitate și pentru a crea un viitor mai bun pentru întreaga comunitate. De asemenea, este important de menționat că bugetul alocat cheltuielilor de dezvoltare ajunge la un procent de 68%, dedicat proiectelor de investiții planificate pentru acest an”, a spus primarul Cătălin Bota.



Sursa citată a adăugat că bugetul aprobat pentru anul 2025 va contribui semnificativ la finalizarea cu succes a unor proiecte importante.
”Grație acestuia, vom putea duce la bun sfârșit atât lucrările deja începute, cât și cele care urmează să înceapă, asigurând astfel dezvoltarea continuă a orașului nostru și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru toți cetățenii. Suntem pregătiți să facem față noilor provocări și să demarăm noi proiecte, în funcție de bugetul și resursele disponibile. Avem claritate asupra valorilor noastre, cunoaștem prioritățile și ne dorim ca întreaga comunitate din Sângeorz-Băi să beneficieze de o viață de calitate”, a mai completat Cătălin Bota.