Un bărbat din Budești este bănuit că a furat un portofel și un card bancar

FOTO cu caracter ilustrativ

Un bărbat de 50 de ani din Budești este bănuit de oamenii legii că ar fi furat un portofel dintr-o locuință de pe raza localității.

”În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Postului de Poliție Budești au identificat un bărbat de 50 ani, din Budești, bănuit de comiterea faptei. Bărbatul este cercetat pentru faptul că, la data de 18 februarie a.c., ar fi sustras un portofel, dintr-o locuință de pe raza comunei Budești, în care se aflau documente personale, suma de 300 lei și un card bancar împreună cu pinul de accesare a acestuia” arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Persoana păgubită a fost notificată printr-un mesaj, cu privire la faptul că de pe cardul bancar sustras a fost retrasă suma de 3.506 lei.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 3.806 lei, prejudiciu care a fost recuperat parțial.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității vă recomandă să luaţi în considerare câteva măsuri preventive, pentru a nu deveni victimele unor infracțiuni de furt:

  • Lăsaţi pe timpul nopţii în curtea sau zona respectivă o sursă de lumină, cel mai potrivit fiind un senzor de proximitate, care să se declanşeze ori de câte ori este detectată mişcare în zonă.
  • Dacă, în activităţile gospodăreşti, apelați la ajutorul unor muncitori zilieri, este important să cunoaşteţi câteva lucruri despre ei şi dacă prezintă încredere. În cele mai multe situaţii aceştia pot deveni hoţi şi găsesc foarte uşor modalităţi de valorificare a bunurilor furate, la preţuri derizorii.
  • Folosiţi câini de pază care să intimideze sau chiar descurajeze hoţii.
  • Nu lăsaţi la îndemână sau în locuri uşor de găsit cheile de la casă sau anexele gospodăreşti.

De asemenea, polițiștii vă recomandă ca în cazul în care dețineți un card bancar să țineți cont de următoarele sfaturi:

  • Nu scrieți codul PIN pe card și nici nu-l păstrați în același loc cu cardul. Cardul fără cod PIN nu poate fi utilizat pentru retrageri de numerar sau tranzacții la comercianții care solicită acest cod;
  • Nu dezvăluiți datele cardului niciunei persoane, indiferent de calitatea acesteia;
  • În cazul pierderii cardului sau furtului acestuia, anunțați imediat banca emitentă pentru blocarea acestuia, în acest fel cardul pierdut sau furat nu mai poate fi utilizat, iar banca va emite un alt card și un alt cod PIN, dacă solicitați acest lucru.

FOARTE IMPORTANT!

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.