În zona montană a județului Bistrița-Năsăud a nins în noaptea de duminică spre luni. Fulgii de nea și-au făcut simțită prezența în Munții Rodnei și în Munții Bârgăului.
Meteo. BN informează că a nins în Pasul Tihuța, în vreme ce Romsilva – Parcul Național Munții Rodnei anunță că un strat de zăpadă s-a așternut și în Pasul Rotunda.
Și jandarmii montani din Colibița au surprins în imagini prima ninsoare a acestui an. Pe traseul care duce spre Tăul Zânelor s-a așternut un strat subțire de zăpadă. În zonă la 1.214 m altitudine temperatura înregistrează 1 grad C.
Jandarmii montani Rodna precizează că a nins doar în zona Vârfului Ineu, la peste 1.500 m altitudine, unde temperaturile minime pot atinge -3 grade C, la Rodna fiind înregistrate 4 grade C.
Dacă în zonele înalte ale județului s-au înregistrat ninsori ușoare, în zonele joase ale județului Bistrița-Năsăud a plouat.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până în după-amiaza zilei de luni, 16 octombrie, întreaga țară se află sub informare de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire semnificativă, precipitații mixte în zona montană înaltă.