Accident cu mai multe victime pe DN 17D, la Rodna

FOTO: Radu Sîrbu - Mesager24.ro

Un accident de circulație în urma căruia mai multe persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale s-a produs luni pe DN 17D, la intrare în localitatea Rodna dinspre Maieru.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune.

La fața locului au intervenit pompieri militari de la Stația Sângeorz-Băi. Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale mai multor persoane. Acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

”La locul solicitării, echipajele de intervenție au găsit cinci persoane dintre care patru au avut nevoie de îngrijiri medicale, de transport la spital. În starea cea mai gravă se afla conducătorul auto de sex feminin de aproximativ 20 de ani. Victima era politraumatizată, găsită blocată în autoturism, iar pentru extragerea ei a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Alte două victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița, iar celelalte două victime la CPU Năsăud”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Astăzi, 24 februarie, polițiștii rutieri au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a unui accident rutier, produs între localitățile Anieș și Rodna.

Din primele date, un autoturism care circula pe Drumul Național 17D, pe direcția Rodna-Anieș, condus de un tânăr de 18 ani din Sângeorz-Băi, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus și care era condus de o tânără de 19 ani, din Anieș.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto și a altor doi pasageri, toți transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Jurnalistul Radu Sîrbu de la Mesager24.ro a publicat imagini de la locul accidentului:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!