Accident GRAV în Prundu Bârgăului: o tânără de 20 de ani și un tânăr de 22 de ani au MURIT! BMW-ul i-a derapat în curbă!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Accident GRAV în această dimineață pe Drumul Național 17, în Prundu Bârgăului!

A scăpat controlul mașinii, în curbă! O tânără de 20 de ani și un tânăr de 22 de ani au DECEDAT!

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Tiha Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Bistrița- Vatra Dornei, într-o curbă a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de o tânără de 20 de ani din Mureșenii Bârgăului.

Din nefericire, în urma accidentului, conducătoare auto și un pasager de 22 de ani, aflat în autoturismul condus de tânăr, au decedat, iar conducătorul auto a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul care a supraviețuit, transportat în stare GRAVĂ la Spital! Este operat!

„La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus în această dimineață un tânăr de 20 de ani, în stare gravă, politraumatizat, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Prundu Bârgăului.
Pacientul a fost adus la UPU-SMURD intubat și a fost transferat în sala de operație, unde este supus unei intervenții chirurgicale.” – au transmis reprezentanții Spitalului Județean.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

foto:Mesager24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *