Accident la Prundu Bârgăului. Tânără care traversa pe trecerea de pietoni, accidentată de o autoutilitară

În această seară, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, în localitatea Prundu Bârgăului.

La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că „o autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani, din județul Sibiu, care se deplasa pe directia Vatra Dornei înspre Bistrița, a surprins și accident o femeie de 25 de ani, din Tureac, angajată în traversarea părții carosabile pe trecerea de pietoni. În urma accidentului femeia a fost rănită, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *