Accident la Rebrișoara. S-a răsturnat o cifă de beton

FOTO: Impact TV

O cifă de beton s-a răsturnat, marți, în localitatea Rebrișoara, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, la fața locului intervine un echipaj de pompieri pentru asigurarea măsurilor specifice, dar și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud.

Din primele informații, conducătorul auto a ieșit din autovehicul pe cont propriu.

Intervenția este în plină desfășurare.

Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE 1

”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul solicitării un bărbat în vârstă de 62 de ani, conștient și cooperant. Prezenta un traumatism facial și acuza dureri lombare. După stabilizare, bărbatul a fost transportat la CPU Năsăud”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 2

Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au stabilit că accidentul a avut loc la intersecția Drumului Național 17D cu Drumul Județean 172B, în Rebrișoara.

”O autoutilitară condusă de un bărbat de 61 de ani din Parva s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului, șoferul a fost rănit necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat un rezultat negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud, în cadrul unui dosar penal”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: Impact TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *