Acțiuni ale Poliției în mediul rural. Sunt vizate utilajele agricole

FOTO cu caracter ilustrativ

Polițiștii din Bistrița-Năsăud desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni preventive și de control, concentrate pe circulația tractoarelor și a utilajelor agricole și forestiere pe drumurile publice, în special în zonele rurale.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, activitățile vizează respectarea legislației rutiere, în special în ceea ce privește conducerea sub influența alcoolului, circulația pe timp de noapte și starea tehnică a vehiculelor.

În timpul acțiunilor desfășurate în ultimele zile, oamenii legii au depistat și nereguli, unii conducători auto alegându-se cu dosare penale.

Este și cazul unui bărbat care a fost prins în timp ce conducea pe Drumul Județean 154C, prin Șieuț, un tractor deși consumase alcool înainte de a se urca la volan. Mai mult, tractorul tracta o remorcă ce avea aplicată o plăcuță cu un număr provizoriu ce a aparținut unui autoturism în anul 2024.

Tot cu dosar penal s-a ales și un bărbat prins în timp ce conducea Drumul Județean 172D, prin localitatea Bistrița Bârgăului, un autoturism ce tracta o remorcă neînmatriculată. Remorca avea aplicat un număr de înmatriculare care aparținuse unui autoturism radiat din circulație. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.

Poliția reamintește importanța respectării normelor rutiere și anunță că astfel de acțiuni vor continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!