Agent economic prins de jandarmi în timp ce vindea peste 1.700 de articole pirotehnice unui minor

Un agent economic din Bistrița a fost depistat de către jandarmi în timp ce comercializa unui minor peste 1.700 de articole pirotehnice, încălcând astfel prevederile legale în vigoare, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de ‘comercializare articole pirotehnice din categoria 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani’, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. b, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive. Jandarmii au ridicat în vederea confiscării cele 1.716 articole pirotehnice iar împreună cu actele de sesizare au fost predate către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B.-N. în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.

Astfel de acțiuni, precum și alte activități preventive pe această linie vor fi organizate pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, scopul lor fiind de a preveni și de a combate faptele de natură penală și contravențională la regimul materialelor pirotehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *