Alianţa PMP, USR şi Forţa Dreptei s-a consolidat, în weekend, la Alba

Alianţa de dreapta nu mai este doar o simplă ameninţare pentru PSD şi PNL. Oficial, în weekend, la Alba Iulia, liderii PMP şi USR au bătut în cuie alianţa care uneşte forţele principale de dreapta“, spune secretarul general al Partidului Mișcarea Populară, Ionuț Simionca.

Potrivit liderului PMP Bistrița-Năsăud, sâmbătă, la Alba, în prezenţa a peste 450 de membri PMP din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, ”preşedintele Eugen Tomac şi preşedintele Cătălin Drulă au dat un mesaj unitar, de viitor, de creare a unui pol de dreapta care să aducă împreună toţi oamenii responsabili, care au nevoie de o direcţie după ce au fost trădaţi de acest PNL pesedizat până în măduva oaselor”.

„Am dat startul unităţii pentru 2024. Avem energie, curaj şi determinare pentru a le strica acestor aranjori toate jocurile. În noi stă puterea de a schimba direcţia în care se duce ţara”, a spus Eugen Tomac.

Proiectul acesta nu este o creaţie de laborator. Este o şansă, singura şansă a României, la reformism„, a menționat și Cătălin Drulă.

La rândul său, Ionuț Simionca a completat: ”Sunt convins că, prin muncă, cu seriozitatea demonstrată în toţi aceşti ani, cu bună credinţă faţă de români, vom reuşi să facem din acest proiect o alternativă pentru România, pentru ca ţara, după 2024, să revină pe făgaşul cel bun. Doamne ajută! Să fie într-un ceas bun!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *