Amenzi de aproape 10.000 de lei aplicate în weekend de jandarmi

La finele săptămânii trecute, jandarmii din Bistrița-Năsăud au dat amenzi în cuantum de aproape 10.000 de lei, sancțiunile fiind aplicate pentru mai multe nereguli constatate în timpul unor acțiuni de control.

”Efectivele de ordine publică din cadrul Jandarmeriei Bistrița-Năsăud au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională și au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările religioase organizate în spațiul public. Pe timpul misiunilor executate, jandarmii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.600 lei și 13 avertismente scrise. Sancțiunile au fost aplicate pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, provocarea unor scandaluri, tulburarea ordinii și liniștii publice, proferarea de injurii, pescuit fără permis, fumat în spațiul public neamenajat, prostituție, cerșetorie sau depistarea în spațiul public a unui câine periculos, fără botniță, care punea în pericol integritatea fizică a trecătorilor, conform reglementărilor legale în vigoare”, arată IJJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în weekend, jandarmii montani din Rodna, Piatra Fântânele și Colibița s-au aflat în mijlocul turiștilor și au patrulat pe traseele cele mai frecventate de către aceștia, pentru a le oferi sprijin la nevoie.