Amenzi de circa 100.000 lei pentru nerespectarea măsurilor privind răspândirea coronavirusului

amenzi jandarmi

Aproape 100 de sancțiuni au fost aplicate în ultimele 24 de ore la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în urma unor acțiuni de control pentru nerespectarea măsurilor privind răspândirea coronavirusului. Pe lângă verificări, forțele de ordine au dus și Lumina Sfântă unor spitale, cămine pentru bătrâni și centre de tip familial.

Jandarmii au verificat 473 de persoane, aflate în 94 locații, din 42 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 16 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.400 de lei.

La rândul lor, polițiștii au acționat pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto. Astfel, au verificat 771 de persoane aflate în izolare, nefiind constatate nereguli. De asemenea, 282 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.

Cu ocazia acțiunilor desfășurate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 74.000 de lei. Dintre acestea, 64 au fost aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse persoanelor. Celelate 10 sancțiuni, în valoare de 3100 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 și Legii 61/1991.

Pe lângă acțiunile specifice de verificare, control și menținerea ordinii publice, polițiștii au primit Lumina Sfântă și au dus-o unor spitale, centre de tip familial și cămine de bătrâni care nu au preot, în Bistrița și Beclean.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud au fost acționat 219 poliţişti, 91 jandarmi și 30 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.