Amenzi de circa 20.000 de lei și 8 permise reținute, în weekend

În perioada 27 – 29 octombrie, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai structurilor rutiere județene au organizat noi acțiuni în trafic, cu scopul de a îi depista pe șoferii aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În acest sens, oamenii legii au efectuat testări cu aparatele din dotare, fiind constatate, în flagrant delict, mai multe infracțiuni la regimul rutier. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, nu mai puțin de șase șoferi au fost depistați în timp ce conduceau mașini deși se aflau sub influența alcoolului. Oamenii legii oferă și exemple:

  • În seara de 27 octombrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 31 de ani, din localitatea Buza, județul Cluj care, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 157, Budești-Fânațe, a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, nefiind înregistrate victime. La fața locului, polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior l-au condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările vor fi continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în cadrul unui dosar penal deschis pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • La data de 29  octombrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17 E58, pe direcția Vatra Dornei-Bistrița. La volan a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din Tiha Bârgăului și întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicat fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • La data de 28 octombrie, polițiștii Secției 6 Politie Rurala Năsăud au oprit în trafic, pe Drumul Județean 172, în Mogoșeni, un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani din Beclean. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
  • În dimineața de 29 octombrie, în jurul orei 04.45, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe zona de competență, pe Drumul Național 17D, în orașul Năsăud, au oprit pentru verificări o autoutilitară. La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din Visuia care a declarat că nu are asupra lui documentele. Fiind efectuată testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul indicat a fost 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru determinarea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • La data de 29 octombrie, în jurul orei 03.00, polițiștii din Sângeorz-Băi au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din oraș, care conducea un autoturism, deși consumase alcool. În cazul lui, rezultatul testării etilotest a fost 0,68 mg./l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • În după-masa de 29 octombrie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit în trafic, pentru verificări, o autoutilitară care se deplasa pe un drum comunal din Anieș. La volan a fost identificat un bărbat de 59 de ani, din localitate, iar în urma testării etilotest, rezultatul indicat a fost 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce anulat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii  Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, pe lângă șoferii aflați sub influența alcoolului, oamenii legii au depistat și un caz de conducere sub influența substanțelor interzise.

”La data de 28 octombrie, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din Bistrița, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe un bulevard din Bistrița. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, în timpul acțiunilor în trafic, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru combaterea principalei cauze generatoare de accidente rutiere în județ, nerespectarea regimului legal de viteză, fiind folosite în cadrul activităților și aparatele radar din dotare.

Astfel, în perioada 27 – 29 octombrie, în urma activităților desfășurate, polițiștii Serviciului Rutier au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 23.000 de lei, iar opt conducători auto au rămas fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *