Amenzi de peste 200.000 de lei, aplicate de polițiști în weekend. Aproape 100 de șoferi au rămas pietoni

În perioada 4 – 6 august, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, la nivelul județului au fost desfășurate acțiuni în sistem integrat, la care au participat polițiști de la mai multe structuri operative, precum și jandarmi. 

Astfel, la evenimente cu public numeros desfășurate în Sângeorz-Băi, Strâmba, Spermezeu și Ilva Mare, polițiștii de la structurile de ordine publică, rutieră și secțiile de poliție rurală au acționat împreună cu jandarmi pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor de circulație, nefiind înregistrate evenimente negative.

Totodată, polițiștii Serviciului Rutier și de la celelalte structuri rutiere au acționat, pe raza întregului județ, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Astfel, au fost efectuate peste 400 de testări etilotest și drugtest, iar pentru neregulile rutiere constatate, au fost aplicate peste 620 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 204.285 de lei și au fost reținute 92 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră și cei de la prevenirea criminalității au șiA informat conducătorii auto cu privire la modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Ordine Publică și Acțiuni Speciale au acționat în municipiul Bistrița pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, a infracțiunilor cu violență și la regimul rutier, fiind totodată desfășurate activități de control al agenților economici.

În cadrul acțiunilor desfășurate în perioada 4 – 6 august, polițiștii au legitimat peste 900 de persoane și au controlat aproape 800 de vehicule.