Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au finalizat lucrările de reprofilare a albiei râului Bârgău

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au finalizat lucrările pentru reprofilarea albiei râului Bârgău, în localitatea Tiha Bârgăului.

Ca urmare a viiturilor înregistrate în primăvara acestui an și a transportului de aluviuni, s-au produs eroziuni de mal și colmatări ale albiei, punând în pericol populația și obiectivele socio-economice. Intervenția în albia râului Bârgău a fost realizată pe o lungime de 2 kilometri. În urma realizării lucrărilor de reprofilare, este asigurată stabilizarea albiei și a malurilor, iar riscul de inundare a zonelor riverane este redus semnificativ”, precizează Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa.

Reprofilarea cursului de apă înseamnă corectarea traseului albiei, astfel încât să fie stopată eroziunea malurilor. În acest sens, se degajează albia de materialul aluvionar, format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, de vegetație și de alte obstacole, pentru a asigura secțiunea de scurgere liberă a apei.