BLOCUL ANL are regim de înălțime P+3E+M, cu un număr de 24 de apartamente și a costat aproximativ 1.5 MILIOANE de euro + TVA.
Becleanul deține 11 blocuri ANL!
” Este recepționat al 11-lea bloc ANL din orașul Beclean! Mulțumesc tuturor pentru încredere!” – a transmis primarul Nicolae Moldovan.
În total, orașul Beclean are 350 de unități locative construite prin ANL.
Blocul ANL din Beclean (cartier Podirei) a fost construit de Flaely Group, cu 7.292.480 lei (1.5 MILIOANE euro) + TVA.






Nicolae Moldovan a realizat un clip de prezentare a blocului ANL din cartierul Podirei și a transmis un mesaj familiilor tinere care vor locui acolo: „Un bloc extraodrinar, cu toate dotările… urez mult succes tuturor celor care vor fi locatari în acest bloc ANL!”
Cine-a prins locuință ANL! Tinerii între 18 – 40 de ani, care au depus dosar și NU au deținut locuință pe numele lor!
Lista cu cele 24 de persoane care au prins o locuință ANL a fost publicată pe site-ul Primăriei Beclean. Repartițiile s-au realizat de comisie, pe baza criteriilor legale: vechime cerere, număr de membri ai familiei, situație financiară etc.
Cea mai veche solicitare e din anul 2015.
ANL-urile se pot cumpăra după 1 an de chirie! Condiție: 15% avans!
După minimum un an de închiriere neîntreruptă, chiriaşii au posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitanților (achitând integral prețul locuințelor din sursele proprii și/sau credite ipotecare contractate de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului (credite acordate prin programul Prima Casă), în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, sau în rate lunare egale, inclusiv dobânda aferentă, cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare, direct către autoritățile publice locale care administrează locuințele).
Sumele rezultate din vânzarea acestor apartamente se utilizează pentru construirea prin ANL a altor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Criterii de obținere a unei locuințe ANL!
Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care NU își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă. Tinerii își pot depune cererile și dosarele la autoritățile publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află aceste locuințe.
Tinerii care și-au depus dosarele și au împlinit 35 de ani fără a beneficia de o astfel de locuință pot primi repartiții în cel mult 60 de luni de la împlinirea acestei vârste. Adică, dosarul e VALABIL încă 5 ani față de cei 35 de ani împliniți.
Locuinţele (apartamente cu una sau două camere în clădiri cu regim de înălţime redus) sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia ANL de către autorităţile locale/centrale,cu drept de folosinţă gratuită pe întreaga perioadă de realizare a investiţiilor. De asemenea, autorităţile locale asigură utilităţile necesare.
Locuinţele pentru tineri sunt construite prin ANL, iar după finalizarea lucrărilor sunt predate autorităților publice locale în vederea administrării și repartizării către tinerii care îndeplinesc criteriile de acces la astfel de locuințe.
Alt BLOC de 24 de locuințe va fi dat în folosință: blocul nZeb de pe str. Petru Maior! (din vecinătatea blocului ANL)
Primăria Beclean are-n derulare proiectul privind: “Extinderea stocului locativ public pentru construcții de locuințe sociale în orașul Beclean, pentru populația care provine din grupuri vulnerabile”,finanțat din fonduri europene prin PNRR și din fonduri naționale.


Blocul nZeb are 24 de apartamente, care vor fi repartizate pe criterii DIFERITE față de locuințele ANL.
Conform programului, blocul nZeb din Beclean este destinat populației (până la 35 de ani) care provine din grupuri vulnerabile: familii monoparentale, cazuri sociale etc.
În ultimii 2 ani, Becleanul are în total 48 de noi locuinţe pentru tineri, construite pe 2 programe:
- NOUL bloc ANL de la Beclean, din cartierul Podirei (24 de apartamente). bloc recepționat și locuințe repartizate .
- încă 24 de locuințe deja contractate prin PNRR pe strada Petru Maior (lângă ANL medici) – locuințe nZeb, prin PNRR. (urmează recepția finală și stabilirea condițiilor și comisiei de repartizare).


