Antreprenorul corect merită stimulat! Liberalii propun acordarea unui stimulent agenților economici

Partidul Național Liberal propune măsuri fiscale prin intermediul cărora agenții economici să fie stimulați dacă își plătesc obligațiile înainte de termen. Un susținător al acestei propuneri legislative este și deputatul bistrițean Robert Sighiartău.

Am semnat şi depus alături de colegii mei din PNL o propunere legislativă care propune stimularea agenţilor economici care-şi plătesc obligațiile fiscale înainte de termen. În România, antreprenorul corect nu este aproape niciodată răsplătit chiar dacă, avem peste 80% agenţi economici bun-platnici, care nu înregistrează întârzieri la plată” a precizat Sighiartău.

PNL propune ca agentul economic bun-platnic, care în cursul anului îşi onorează toate obligaţiile fiscale înainte de termenul legal, să primească un stimulent fiscal sub forma recuperării între 30% şi 50% din impozitul pe profit datorat statului în anul respectiv.

”Cu aceşti bani, antreprenorii vor avea resurse financiare importante ca să se poată dezvolta, pentru a-și susţine investiţiile proprii şi să poată produce mai mult, mai eficient, mai competitiv” a mai completat deputatul bistrițean.