Asociaţia Municipiilor din România, din care face parte și primarul Ovidiu Teodor Crețu, scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă. Ce solicită?

Asociaţia Municipiilor din România, din care fac parte mai mulți primari ai municipiilor reședință de județ din țară, printre care și primarul Ovidiu Teodor Crețu, i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă o întâlnire pentru a purta discuții pe marginea bugetului pe anul 2019 , dar şi a cotelor din impozitul pe venit ce vor reveni unităţilor administrativ-teritoriale.

Într-o scrisoare deschisă, asociația precizează că i-a solicitat în mod repetat premierului consultări pe tema finanţării administraţiei publice locale, însă s-a izbit de refuzuri și, în plus, se arată îngrijorată de faptul că bugetul ar putea fi adoptat până joi, fără ca primarii să fi fost consultaţi.

În semestrul II din anul 2018, dar şi în luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluţii privind finanţarea administraţiei publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar şi promisiunilor anterioare ale Guvernului. Este pentru prima oară în istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcţionarea administraţiei publice locale, sunt refuzate, astfel încât la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociaţiei Municipiilor din România.

Ne aflăm acum la sfârşitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deşi aflăm din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c. Tot din surse neoficiale sunt şi speculaţiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019: 20% la bugetul local al judeţului; 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, faţă de procentul de 60% solicitat de structurile asociative; 30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, faţă de procentul de 20% solicitat” mai precizează asociația.

În acest context, Asociația Municipiilor din România lansează chiar o invitație către premierul Viorica Dăncilă.

„Având în vedere că până în prezent nu există nicio informaţie oficială privind fundamentarea bugetelor locale în cadrul Legii bugetului de stat pe anul 2019, solicităm, doamnă Prim-ministru, organizarea unei întâlniri cu dumneavoastră pentru discutarea cotelor din IV ce urmează a fi alocate UAT şi a alocărilor bugetare de care depinde dezvoltarea comunităţilor urbane în următorii ani, astfel, vă invităm să vă alăturaţi primarilor de municipii, marţi, 29 ianuarie 2019, începând cu ora 15, str. Matei Basarab nr. 63 la reuniunea CD al AMR”, se încheie scrisoarea adresată premierului.