Au fost aprobate normele de aplicare a Legii pensiilor. Care sunt noutățile

Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, urmând ca pensiile a milioane de români să fie recalculate.

Am aprobat normele de aplicare a legii pensiilor pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public. Un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi. Dimpotrivă, creștem pensiile românilor în mod echitabil și de această dată pe merit. Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie, iar începând cu septembrie 2024 plătim pensiile recalculate”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, normele aprobate fac parte din proiectul amplu asumat de Guvernul României de a recalcula toate pensiile din sistemul public în spiritul echității, contributivității și stabilității în muncă. Unul dintre elementele fundamentale ale normelor de aplicare este acela că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi.

Astfel, după ce în ianuarie 2024 pensiile tuturor românilor au fost majorate cu 13,8%, în septembrie 2024 se vor plăti pensiile recalculate. Important de reținut este faptul că este pentru prima dată când în același an au loc și o majorare a pensiilor, și o recalculare a acestora.

Totodată, miercuri, în ședința din luna februarie a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, directorul Casei Județene de Pensii, Sanda Alina Vișan, a prezentat noutățile cuprinse în noua Lege a pensiilor.

Sanda Alina Vișan a explicat că noua lege își propune să reglementeze o formulă de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivității, astfel încât să fie corectate mare parte din inechitățile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit. Noua lege prevede și patru tipuri de pensie: pentru limită de vârstă, anticipată, de invaliditate și de urmaș.

Directorul Casei de Pensii Bistrița-Năsăud a adăugat că estimările făcute de Casa Naţională de Pensii Publice arată că vor fi cel puțin 3 milioane de pensii care vor creşte în urma recalculării.

Noutățile legislative care vizează sistemul public de pensii pot fi consultate mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *