Autospeciala dotată cu echipamente de terapie intensivă își va începe activitatea luna viitoare

În dotarea UPU-SMURD Bistrița a intrat, anul trecut, o autospecială de intervenție dotată cu echipamente de terapie intensivă, vehicul care se poate deplasa și în zonele greu accesibile. Începând de luna viitoare, această autospecială își va începe activitatea, a anunțat vineri conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

De la 1 martie, vrem să operaționalizăm mașina medicului de urgență. Încă de anul trecut, domnul doctor Tiberiu Tudor, șeful UPU-SMURD Bistrița, a obținut un autoturism, dotat cu tehnica medicală aferentă, pe care vrem să-l operaționalizăm începând cu 1 martie. Noi o să punem la dispoziție șoferi, iar partea de UPU-SMURD va pune la dispoziție medic. Medicul îl avem și în momentul de față, doar că este pe echipajul de terapie intensivă mobilă. El are posibilitatea să meargă fie cu ambulanța, fie cu mașina mai mică pentru a acorda sprijin. Mașina respectivă este de fapt un jeep și poate ajunge în zonele greu accesibile. Au fost nenumărate situații când, la un moment dat, nu puteai urca decât pe jos și trebuia să duci în spate tot echipamentul”, a spus col. Cristian Bucur de la ISU Bistrița-Năsăud într-o conferință de presă.

Autospeciala, care va putea fi folosită și pentru cazurile deosebit de grave, a fost achiziționată printr-un proiect al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud al cărui scop a fost acela de a îmbunătăți timpul de răspuns la urgențele de cod roșu și de a facilita accesul echipei de reanimare SMURD în zonele greu accesibile.

Administrația județeană a beneficiat de sprijinul companiei Rombat pentru dotarea autospecialei cu echipamente medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *