Avocata Diana Morar intră în Consiliul Local! VIDEO cu jurământul către locuitorii din Bistrița!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Diana Morar este noul consilier local al PNL! Avocat de profesie, Diana Morar a depus jurământul în fața consilierior local, după următoarea formulă:

„Jur să respect Constitutia și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Bistrița. Așa să-mi ajute Dumnezeu!” După depunerea jurământului, Diana Morar a fost felicitată de primarul Ovidiu Crețu și de colegii de partid, care i-au oferit buchete de flori.

 

 

La nivelul PNL, Diana Morar este judecător la Curtea de Arbitraj, forum intern  cu atribuţiuni şi competenţe privind respectarea prevederilor Statutului, Codului Etic şi a Regulamentelor PNL, păstrarea disciplinei şi a moralităţii în cadrul partidului. a nivel județean deine funcția de copreședinte al Organizației Județene de Femei!

 

d8

d9

 

 

 

 

 

d11

diana4

 

 

 

 

 

 

După actualizarea Hotărârii locale privind actualizarea componenței comisiilor Consiliului Local Bistrița s-a stabilit ca doamna consilier Olivia Diana Morar să facă parte din Comisia Juridică. Diana Morar a fost prima pe lista de supleanți și i-a luat locul lui Florin Chereji, care a demisionat la un an de activitate în Consiliul Local.

 

 

Citiți și: 


florin-chereji1
Florin Chereji a demisionat din Consiliul Local: “NU pot să mai rămân la o masă, în care majoritatea este obedientă primarului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *