Bărbat (64 de ani din Șieu), găsit MORT pe marginea drumului, lângă bicicletă! Polițiștii fac cercetări!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

La data de 13 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe Drumul Județean 154, în localitatea Șieu, se află o persoană căzută, în stare de inconștiență.

La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 64 de ani, din Șieu care, din nefericire, era decedat. În proximitatea acestuia, polițiștii au identificat o bicicletă care nu prezenta avarii specifice unei coliziuni cu un vehicul.

Cadavrul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Bistrița-Năsăud în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *