Bărbat care a provocat un scandal, reținut de polițisti

Un bărbat care a provocat un scandal în incinta unui local din Bistrița a fost reținut de polițisti, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

La data de 7 aprilie, un agent al unei societăți de pază a sesizat, prin 112, faptul că în incinta unui local din municipiul Bistrița, o persoană provoacă scandal. Ulterior, bărbatul în cauză a urcat în apartamentul în care locuiește, în imediata apropiere a localului, unde a continuat să se manifeste agresiv. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Poliției Municipiului Bistrița și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi. A fost identificat bărbatul în cauză ca fiind în vârstă de 34 de ani din Bistrița. Acesta se afla în stare avansată de ebrietate și se manifesta agresiv, adresând injurii și amenințări și aruncând cu obiecte de la balconul locuinței. Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, fiind reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 8 aprilie, acesta va fi prezentat Parchetulului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investiții Criminale, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

ACTUALIZARE

”Cercetările în cadrul dosarului penal întocmit au fost extinse cu privire la comiterea infracțiunii de ultraj, sub forma amenințării, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița. Bărbatul de 34 de ani din Bistrița a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrita care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița”, a mai transmis Poliția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *