Bărbat cu permisul suspendat, prins în timp ce conducea o mașină neînmatriculată

Un bărbat care avea permisul de conducere suspendat a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Acesta s-a ales cu dosar penal.

La data de 21 iunie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit pentru control un autoturismul care circula pe Drumul Județean 172A, prin localitatea Chiochiș. La volan a fost identificat un bărbat de 63 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiști cu privire la șofer, a reieșit faptul că acesta are permisul de conducere reținut, având astfel dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. Totodată, cu privire la autoturismul condus de către bărbatul de 63 de ani, polițiștii au constatat faptul că acesta este neînmatriculat, valabilitatea numerelor provizorii aplicate pe autoturism fiind expirată. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat o valoare negativă”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și continuă cercetările în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *