Bărbat din Bistrița, bănuit că a comis mai multe furturi, reținut pentru 24 de ore

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Bistrița, care este bănuit că ar fi comis mai multe furturi în municipiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în perioada 30 ianuarie – 11 martie, bărbatul ar fi comis patru furturi, fiind surprins în flagrant delict, la data de 11 martie, la scurt timp după ce ar fi sustras bunuri dintr-un supermarket din Bistrița. Totodată, din cercetările efectuate a mai reieșit faptul că, la data de 30 ianuarie, bărbatul ar fi sustras o bicicletă din curtea unui imobil din Bistrița, iar la data de 18 februarie, respectiv 25 februarie, ar fi sustras un telefon mobil, precum și un portofel cu bani, carduri și documente din sediile unor societăți comerciale din municipiu”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.

La data de 11 martie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptelor.

În cursul zilei de astăzi, 12 martie, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadru Poliției municipiului Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!