Bărbat din Bistrița, găsit spânzurat

Polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează cercetări după ce un bărbat din Bistrița a fost găsit spânzurat pe un teren din afara orașului.

”La data de 19 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că, pe un teren extravilan din Bistrița, un bărbat s-a spânzurat. La fața locului, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Bistrița”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cadavrul acestuia a fost transportat la secţia Prosectură a Spitalului Judeţean în vederea efectuării necropsiei”.

Polițiștii din Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând a fi lămurite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.