Bărbat din Budești, felicitat la împlinirea unui secol de viață

La sfârșitul acestei săptămâni, un bărbat din localitatea Budești a împlinit vârsta de 100 de ani, prilej cu care a fost felicitat de prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă.

”Sărbatoarea unui centenar la Budești!

Să trăiești 100 de ani este o dorință, să ajungi la această vârstă este o întâmplare. O minune divină. La Budești s-a întâmplat ca un om să atingă această venerabilă vârstă și să se bucure de viață, adunând în suflet amintiri și experiențe memorabile.

Aniversarea unui centenar de viață nu este o simplă aniversare, mai ales că Teodor Gherman, un fiu al comunei Budești, este un om respectat și un exemplu pentru comunitate.

Să fii alături de Teodor și familia sa în acest moment aniversar, este o onoare, iar calitatea oficială de prefect îți permite să oferi o diplomă care să marcheze momentul. Dar legătura de la om la om nu poate fi descrisă în multe cuvinte, ci simplu: binecuvântare.

La mulți ani, domnule Gherman Teodor! La mulți ani, om împlinit! A fost o onoare!”, a transmis prefectul Teofil Cioarbă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *