Bărbat din Cireșoaia, prins în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals

Un bărbat din localitatea Cireșoaia s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 28 ianuarie, polițiștii din Beclean au depistat și oprit în trafic un autovehicul cu numere provizorii de înmatriculare care circula pe Drumul Județean 172K, prin localitatea Cireșoaia. În urma verificărilor, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 35 de ani din localitate, iar numerele aplicate autoturismului condus de acesta nu figurau ca fiind ale autoturismului în cauză, existând suspiciunea că sunt false. Totodată, autovehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat”, se arată în buletinul de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *