Bărbat din Feldru, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un bărbat de 35 de ani din localitatea Feldru a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind cercetat de oamenii legii pentru infracțiuni rutiere, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”În noaptea de 6/7 septembrie, polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie și care circula pe Drumul Național 17D, între localitățile Rodna și Anieș. Conducătorul acestuia a refuzat să oprească, fiind urmărit de echipaj aproximativ un kilometru. La un moment dat, acesta a acroșat o bordură, după care ar fi sărit din autoturismul aflat în mers și care ulterior a intrat în coliziune cu peretele unei hale. Polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj medical pentru acordarea îngrijirilor medicale bărbatului în cauză. Totodată, polițiștii au efectuat controlul corporal și al autovehiculului, fiind descoperite și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie. La fața locului, bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, buletinul de analiză toxicologică confirmând prezența unor substanțe interzise. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 35 de ani are anulat dreptul de a conduce”, se arată în buletinul Poliției.

Ieri, 17 septembrie, în urma cercetărilor și probatoriului administrat, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 35 de ani din Feldru, acesta fiind cercetat pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În prezent, acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 18 septembrie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!