Bărbat din Petriș, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție

Un bărbat de 30 de ani din localitatea Petriș, comuna Cetate, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi încălcat un ordin de protecție emis împotriva sa, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Bărbatul este bănuit de comiterea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin (1) , (4) și 5 lit. a) și b) și dispuse prin ordinul de protecție. Mai exact, acesta nu ar fi respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa, prin aceea că s-ar fi apropiat de concubina sa la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție. În acest caz au intervenit polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița. În urma intervenției și a probatoriului administrat, polițiștii au luată măsura reținerii preventive pentru o durată de 24 de ore a bărbatului”, se arată în buletinul Poliției.

Cel în cauză a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsurii preventive.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică continuă cercetările în vederea documentării faptei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!