Bărbat rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul

Un bărbat a fost rănit, joi, după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, incidentul a avut loc pe un câmp, între localitățile Teaca și Soimuș, la fața locului intervenind un echipaj de descarcerare și unul SMURD de terapie intensivă mobilă SMURD.

Bărbatul a scos de sub tractor înainte ca echipajul de descarcerare sa ajungă la locul solicitării. Acesta a fost preluat de către echipajul de terapie intensiva mobila SMURD, stabilizat și evacuat la spital pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate. Victima a fost conștientă pe toată durata intervenției și prezenta un traumatism toraco-abdominal și a fost evacuată la UPU SMURD Bistrița”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE

Astăzi, 28 iulie, a fost sesizat prin 112 faptul că în localitatea Șieu, o persoană a fost prinsă sub un tractor, fiind accidentată. La fața locului, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au constatat faptul că un bărbat de 40 de ani, din localitate, care efectua activități agricole cu un tractor, în extravilanul localității, a pierdut controlul și s-a răsturnat. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.