Bărbați care și-au agresat soțiile, cercetați pentru violență în familie

Doi bărbați s-au ales cu dosare penale pentru violență în familie, după ce partenerele de viață i-au reclamat la Poliție pentru că le-ar fi agresat. 

Unul dintre aceste cazuri a avut loc în orașul Năsăud.

”La data de 28 decembrie, în jurul orei 01:00, o femeie de 29 de ani, din Năsăud a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost agresată de soț. La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 34 de ani, din Năsăud, în urma unui conflict verbal și-ar fi agresat fizic soția, căreia ulterior i-ar fi distrus și telefonul mobil. În cauză polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului, constatându-se oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă femeia a refuzat. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunile de violenţă în familie și distrugere”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 De asemenea, un alt caz de acest fel a avut loc la Sângeorz-Băi.

La data de 27 decembrie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie din Sângeorz-Băi, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată fizic de către soț. La locul evenimentului, polițiștii au identificat un bărbat, de 44 de ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei de violență în familie. Polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului, iar în urma celor constatate, a fost emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. În continuare, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de violenţă în familie”, se mai arată în comunicatul Poliției.