Bărbatul implicat în accidentul feroviar produs între Salva și Coșbuc era băut și nu avea permis. În ce stare se află

Bărbatul implicat în accidentul feroviar produs miercuri seara la trecerea la nivel cu calea ferată situată între localitățile Salva și Coșbuc nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și, în plus, se afla și sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din Salva, se afla la volanul unui utilaj care tracta un microbuz, utilajul fiind acroșat de un tren care circula pe relația Sighetu Marmației – Beclean pe Someș. În urma impactului, utilajul s-a răsturnat, șoferul fiind rănit.

Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital. Cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița l-au evaluat pe bărbat și au stabilit că acesta nu a suferit răni grave, fiind externat din spital în cursul serii.

”Bărbatul de 42 de ani din Salva, victimă a accidentului feroviar de aseară, petrecut la trecerea la nivel cu calea ferată dintre localitățile Salva și Coșbuc, a fost adus la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița în stare stabilă, conștient, cooperant. În urma investigațiilor clinice și paraclinice, s-a stabilit că pacientul are o fractură costală și contuzii la un deget. A fost externat în cursul serii, cu recomandări medicale la domiciliu”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al unității medicale.

Polițiștii au stabilit că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și că nu avea nici permis de conducere.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate a reieșit că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cazul a fost preluat de polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Salva care efectuează în continuare cercetări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *