Bilanțul misiunilor executate de forțele de ordine în prima zi de carantină la Bistrița

În prima zi în care municipiul Bistrița s-a aflat în carantină, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali au organizat acțiuni de control atât în oraș, cât și în localitățile componente. În timpul misiunilor au fost legitimate peste 11.000 de persoane și au fost controlate mai bine de 9.000 de autovehicule. Nu au lipsit nici sancțiunile.

Potrivit autorităților, în prima zi de carantină, misiunile specifice au fost executate cu un efectiv de 110 forțe de ordine: 53 de jandarmi, 49 de polițiști și 8 polițiști locali, fiind folosite 48 de mijloace auto.

”Jandarmii și polițiștii prezenți la filtrele organizate în punctele de referință au controlat 9.010 autovehicule și au legitimat 11.332 persoane, fiind aplicate în prima zi de carantină un număr de 67 de sancțiuni, astfel: 13 amenzi în valoare de 9.000 de lei, respectiv 54 de avertismente scrise pentru nerespectarea restricțiilor de liberă circulație. Totodată, au fost organizate și acțiuni punctuale în interiorul zonei carantinate, find legitimate 468 de persoane. Au fost verificate 72 de societăți comerciale, fiind efectuate acțiuni înclusiv în zonele centrelor comerciale, respectiv zona gării și autogării”, a declarat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Sursa citată a mai completat că printre motivele care i-au determinat pe bistrițeni să iasă din case în primele ore de la instituirea carantinei s-au numărat cele privind achiziționarea unor produse de strictă necesitate sau a unor medicamete, precum și achiziționarea hranei pentru animalele domestice sau de companie.

Forțele de ordine avertizează că în prima zi au predominat acțiunile de informare a cetățenilor privind măsurile care trebuie respectate odată cu instituirea măsurii carantinării, dar în perioada următoare vor fi aplicate sancțiuni celor care nu respectă restricțiile impuse de autorități.      

Reamintim că municipiul Bistrița a intrat în carantină la data de 19 noiembrie, ora 05:00.