Bistrița-Năsăud, sub atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată

Administrația Națională de Meteorlogie a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pe parcursul zilei de luni în mai multe județe din țară, printre care și Bistrița-Năsăud.

Astfel, în intervalul 10 august, ora 12:00 – 10 august, ora 23:00, ”în toate zonele de munte, precum și în Transilvania și  sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”.

ANM mai notează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în zonele deluroase din sudul și estul țării, precum și în regiunile vestice, sud-vestice și nordice.