Bugetul de stat pe 2024, adoptat de Parlament. Diana Morar: Procent record pentru investiții, alocări importante pentru educație și sănătate

Parlamentul a adoptat miercuri, cu 299 de voturi ”pentru” și 82 ”împotrivă”, bugetul de stat pe anul 2024. Deputatul liberal Diana Morar afirmă că în bugetul de anul viitor au fost prevăzute alocări importante pentru educație și sănătate, dar și ”un procent record pentru investiții.

Într-o postare pe o rețea de socializare, deputatul Diana Morar a transmis:

”Partidul Național Liberal a reușit să impună direcții extrem de importante în bugetul țării, adoptat în Parlament. Printre scandalurile făcute de așa-zisa opoziție, aflată doar în căutare de imagine și like-uri, să nu pierdem din vedere aceste linii importante din buget:

Un procent record pentru investiții, 7,3% din PIB, în linia trasată de guvernele PNL din ultimii 3 ani, pentru a susține economia, locurile de muncă și dezvoltarea atât a marilor proiecte de infrastructură, cât si a celor locale.

Alocări importante pentru educație și sănătate. Educația va primi un buget record, din care vor fi majorate salariile profesorilor și vor susținute investițiile, iar Sănătatea va obține un buget în creștere care să-i permită asigurarea unor servicii medicale de calitate.

Un amendament important: în 2024 să nu mai avem nicio creștere de taxe și de impozite pentru români și pentru antreprenorii români. Nu se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi! Nu se majorează cele existente și nu se lărgesc bazele de impunere!

Nu se elimină și nu se reduc facilitățile existente!

Reducerea cheltuielilor inutile ale statului și combaterea evaziunii. În acest sens, vom introduce o serie de metode moderne de urmărire a traseului banilor și mărfurilor (e-factura, e-transport, e-sigiliu).

Măsuri sustenabile de sprijinire a categoriilor vulnerabile – am susținut creșterea pensiilor, dar și a altor programe de sprijin social, inclusiv a compensării facturilor la energie.

2024 nu va fi un an simplu. Dar printr-un act de guvernare echilibrat, cu măsuri liberale concentrate pe investiții și dezvoltate, vom reuși să trecem cu bine peste orice provocări.

Mi-aș fi dorit ca aceste cinci direcții să țină prime-time-ul știrilor și newsfeed-urile din social media, nu circul complet rușinos al unor personaje care nu au ce căuta în Parlamentul României.

Mi-aș fi dorit ca românii să vorbească despre investiții, educație sau mari proiecte de infrastructură, nu despre injurii și bălăcăreli care nici pe stadion nu sunt adecvate. Mai avem o șansă în anul viitor: la urne, alegem cu grijă!”.

De asemenea, tot miercuri, Parlamentul a votat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. S-au înregistrat 294 de voturi pentru şi 84 de voturi împotrivă. Proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2024 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2024.

Guvernul a aprobat, pe 15 decembrie, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat pentru 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *