Peste 8.3 MILIOANE de euro (41.660.000 lei) este bugetul clubului Gloria pe 2025! Proiectul de buget al Consiliului Județean a fost afișat pe site-ul instituției și va fi supus la vot în ședința ordinară viitoare.
Banii merg la grămadă, pe toate secțiile și apoi sunt împărțiți „la secret”! Grosul merge la handbalul mare!
Bugetul de 8.3 MILIOANE de euro (41.6 MILIOANE de lei) este alocat întregului club, cu toate ramurile incluse și ASCUNDE sumele care merg EXCLUSIV pe handbal. (în special indemnizațiile handbalistelor).
Clubul Gloria are mai multe secții, însă grosul banilor va merge spre echipa de handbal feminin, aflată momentan pe locul 6 în Liga Florilor.
- Cheltuieli cu bunuri și servicii 38.692.000 lei
- Cheltuieli de capital 806.000 lei
- Cheltuieli de personal 2.162.000 lei.


Consiliul Județean alocă 60% din buget! Primăria Bistrița – 40%!
Bugetul TOTAL al clubului este împărțit astfel:
Subvenții DIRECTE de la Consiliul Județean – 3.7 MILIOANE de euro 18.5 MILIOANE de lei.
Subvenții DIRECTE de la Primăria Bistrița – 3.5 MILIOANE de euro 17. 5 MILIOANE de lei!
900.000 de euro (4.5 MILIOANE de lei) este suma BONUS din excedentul de anul trecut. sponsorizări, drepturi de televizune, bilete etc. Suma este împărțită astfel:
- 2.626 .000 lei – excedent de anul trecut
- 2.000.000 lei – venituri proprii (bilete, drepturi de televiziune).
- 944.000 de lei – sponsorizări.

Gloria are buget DUBLU față de TOATE instituțiile de Cultură ale Județului, la un loc!
Consiliul Județean are în subordine Muzeul Județean, Biblioteca Județeană și Centrul Județean pentru Cultură!
Împreună cu banii alocați de Primăria Bistrița, Clubul Gloria are buget de 2 ori mai mare decât bugetele celor 3 instituții de cultură!
- Biblioteci publice – Biblioteca Județeană „George Coșbuc” BistrițaNăsăud 2.217.000 lei
- Muzee – Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud – 8.478.000 lei
- Alte servicii culturale – Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud – 8.915.000 lei
- Clubul Sportiv „GLORIA 2018” BistrițaNăsăud – 41.660.000 lei.

Știați că: 50% din impozitul pe casele din Bistrița merge spre GLORIA? C-așa vrea Lazany și Radu Moldovan!
Primăria Bistrița are mai multe surse de venit: impozite pe bunuri, taxe, servicii, transferuri din bugetul național, cote defalcate din TVA etc.
Conform proiectului de buget al Primăriei Bistrița pe 2025, impozitele și taxele pe proprietate sunt de 37.2 MILIOANE de lei, (7.5 MILIOANE de euro) .
Conform propunerilor de alocare, aprox 50% din banii de impozite pe casele bistrițenilor merg pe ramura SPORT, urmând a fi transferați prin protocol către clubul GLORIA: 17.5 MILIOANE de lei și 1 MILION de lei va fi alocat DIRECT de Primărie pentru alte ramuri de sport (proiecte nerambursabile, finanțare CSM).

21 de locuri de muncă la clubul Gloria!
Conform organigramei, clubul Gloria are 21 de posturi.
Chiar dacă gestionează 100% bani publici, salariile sportivelor sunt la secret și mascate la capitolul Bunuri si servicii.
Practic, jucătoarele dețin PFA-uri și astfel încasează salariile, sub formă de primă, indemnizație etc. Legal, se evită orice posibilitate de a comunica oficial indemnizațiile.

Pe surse, la nivelul echipei salariile variază între 4.000 – 10.000 de euro. La un buget similar cu CSM București, Bistrița a ajuns o vacă de muls pentru jucătoare de talie mondială care s-au aciuit pe-aici la contracte finanțate din bani publici.
Salariile la vedere sunt cele ale personalului contractual. Directorul – 16.200 lei/lună. Contabil: 11.600 lei. Celelalte salarii variază între 7.000 și 4.000 de lei.
Echipa de handbal este aparatul perfect de propagandă finanțată din bani publici!

Indiferent că ratează sau nu toate obiectivele impuse, Gloria are bugetul asigurat și în creștere an de an! Sub sintagma „sportul TREBUIE finanțat din bani publici” președintele PSD și-a făcut un aparat de propagandă perfect! Iar prin alianțele politice realizate, finanțările masive și lipsa de transparență sunt girate de majoritatea consilierilor locali și județeni!