Bunuri furate dintr-o gospodărie din Posmuș, recuperate de polițiști

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reușit să recupereze mai multe bunuri care au fost furate dintr-o gospodărie din localitatea Posmuș, doi bărbați, unul din Posmuș și altul din Dipșa, fiind bănuiți de comiterea acestei fapte.

La data de 16 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe bunuri au fost sustrase dintr-un imobil din Posmuș. În urma investigațiilor efectuate de către polițiști și a probatoriului administrat au fost identificați și ulterior depistați doi bărbați de 44 și 30 de ani, din Dipșa și Posmuș, bănuiți de comiterea faptelor. Totodată, în cadrul cercetărilor, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au reușit recuperarea integrală a prejudiciului comis prin infracțiunea de furt calificat. Bunurile, un aparat de sudură, un motoferăstrău, o pompă de apă, un rotopercutor, o trusă de scule, mai multe cabluri electrice și unelte, în valoare totală de aproximativ 2.300 de lei, au fost recuperate și returnate proprietarului”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosarul penal cu privire lași continuă cercetările în vederea documentării faptei și stabilirii participației penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *