Cadavrul unei persoane a fost găsit în râul Someș, pe raza localității Nimigea de Sus

Trupul neînsuflețit al unei persoane a fost descoperit astăzi, în râul Someș, pe raza localității Nimigea de Sus.

”Persoană găsită decedată în râul Someș , pe raza localității Nimigea de Sus. A fost alocat un echipaj de pompieri din cadrul Secției Năsăud” a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Echipajele de intervenție de la Năsăud au ajuns la locul în care a fost găsit cadavrul, iar polițiștii urmează să efectueze cercetări pentru a identifica persoana în cauză, luând în calcul mai multe variante.

Una dintre acestea ar fi aceea că este vorba despre un bărbat pe care mai multe echipe de pompieri l-au căutat zile la rând, după ce aparținătorii au anunțat pe 8 ianuarie că este posibil ca acesta să fi căzut în râul Sălăuța.

Este vorba despre un bărbat de 66 de ani pe care localnicii din Salva, pompieri și voluntari l-au căutat în mai multe zile. Localnicii bănuiau că bărbatul ar fi căzut în apele râului Sălăuța, în apropierea unui pod.

Rămâne de văzut dacă este vorba despre aceeași perioadă. Oamenii legii urmează să stabilească și identitatea persoanei decedate.

ACTUALIZARE

În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre bărbatul dat dispărut în urmă cu aproximativ două săptămâni, pe raza localității Salva.

De atunci echipaje de pompieri militari şi voluntari, dar si poliţişti de la Serviciul Investigații Criminale, au efectuat misiuni de căutare.

Echipele mixte au căutat pe malurile râurilor Sălăuța, respectiv Someș, dar și pe apă, cu ajutorul bărcilor din dotarea pompierilor. De asemenea, toate Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgență din comunităţile traversate de râul Someş, până la ieşirea din județ, au efectuat misiuni de căutare în zonele respective. Au fost anunțate și asociații de pescari sau alte entităţi care ar fi putut sprijini acțiunile de căutare” a completat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU B-N.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în râul Someș, pe raza localității Nimigea de Sus.