Campania ”Crăciunul solidarității”, la final. 380 de pachete pentru persoanele nevoiașe din Bistrița

Primăria municipiului Bistriţa a organizat și anul acesta campania umanitară ”Crăciunul solidarității”, dedicată persoanelor vulnerabile din oraş. În urma donațiilor făcute de persoane fizice și juridice în cadrul campaniei, municipalitatea a reușit să pregătească 380 de pachete pentru bistrițenii aflați în dificultate. 

La a treia ediție a campaniei pe care am inițiat-o în decembrie 2021, Primăria Bistrița a derulat și în acest an, prin efortul comun al Direcției de Asistență Socială și al voluntarilor SVSU, o acțiune umanitară dedicată persoanelor aflate în evidențe ca fiind în situații foarte dificile. Mai multe societăți comerciale și persoane fizice au răspuns apelului inițiat de municipalitate. La sediul SVSU, în perioada 29 noiembrie – 20 decembrie, au fost preluate și centralizate donații în valoare de 27.906 lei, fiind vorba de alimente neperisabile, dulciuri, conserve, produse de igienă, perne, pilote, pături, mănuși, jucării etc.. 380 de pachete au fost pregătite, iar astăzi, în sala mare a Primăriei, am distribuit mare parte dintre acestea, aducând un zâmbet de mulțumire și speranță pe chipurile concetățenilor aflați în dificultate, dar și asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități. Cu sprijinul bisericilor și al voluntarilor SVSU, ne vom asigura că vor ajunge pachete și la persoanele nedeplasabile sau la cele instituționalizate în Căminul de bătrâni, Centrul de noapte, Adăpostul victimelor violenței domestice, dar și la cei care frecventează Centrul de zi pentru persoane vârstnice”, a precizat primarul Ioan Turc.

Edilul a ținut să mulțumească tuturor bistrițenilor darnici, care nu au uitat că bucuria Crăciunului este pentru toți membrii comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *