Care este starea de sănătate a persoanelor INCENDIATE cu benzină, la Nepos!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

În urma evenimentului produs luni, în jurul amiezii, în localitatea Nepos, trei persoane au suferit arsuri, mai multe echipaje UPU-SMURD intervenind pentru acordarea primelor îngrijiri medicale.

Arsuri pe 90% din corp!

Astfel, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată şi ventilată mecanic, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului. Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din Feldru, pentru a fi transportată, în primă fază, la UPU Târgu Mureş, de unde va ajunge, cu un avion SMURD, la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti.

Fetița de 9 ani are arsuri la picioare!

O a doua victimă, o fetiţă în vârstă de 9 ani, a fost adusă la UPU Bistriţa cu arsuri circulare la nivelul membrelor inferioare reprezentând 20% din suprafaţa corpului, fiind stabillizată şi pregătită pentru a fi, de asemenea, transportată la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti.

Bărbatul care a dat foc e internat la Bistrița! Are arsuri pe față, brațe și picioare!

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa urmează să ajungă şi un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţă corporală (faţă, membru superior stâng şi membru inferior stâng). Acesta va rămâne internat pe Secţia Chirurgie Generală a SCJUB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *