Casa unei familii din Ragla, distrusă de un incendiu

Un puternic incendiu a cuprins, luni, o casă din localitatea Ragla, comuna Dumitrița, imobilul fiind distrus în urma flăcărilor. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului și are nevoie de ajutor.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 11:00, la fața locului fiind direcționați pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumitrița.

Prima intervenție a fost asigurată de pompierii voluntari din Dumitrița, la scurt timp ajungând în zonă și pompierii militari cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și în interiorul casei, nivel de înălțime parter. Intervenția a durat aproximativ 3 ore, focarele fiind localizate și lichidate înainte de extindere la anexe și baloți de fân (20).

Incendiul a distrus acoperișul casei și bunurile din interior, pe o suprafață de circa 80 mp.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea unui coș de fum defect, deteriorat.

O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului și are nevoie de ajutor. Pe rețelele de socializare a fost lansat un apel pentru ajutorarea familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *