Ce ne rezervă vremea săptămâna viitoare

FOTO: Cornel Ciocan

După săptămâni întregi cu temperaturi demne mai degrabă de final de primăvară, nu de început, săptămâna viitoare lucrurile se mai ponderează”, spune Mihai Bălan de la ONG Meteo.BN, care a prezentat prognoza pentru perioada următoare.

”Primele două zile continuă în acelaşi ton, cu maxime ridicate și un aspect frumos, deschis, determinate de un transport de aer cald dinspre sudul continentului. Se vor înregistra, astfel, luni ṣi marți, valori maxime de 15 – 17°C în zonele joase, iar precipitațiile vor lipsi. Apoi, de miercuri seara, lucrurile se schimbă.

Consolidarea unei zone de presiune ridicată în zona scandinavică va imprima mişcării maselor de aer o direcție est-vest, astfel, dinspre Câmpia Rusă, o masă de aer rece va fi transportată spre teritoriul țării noastre. Cele mai afectate vor fi regiunile estice, unde scăderea temperaturilor va fi tranşantă, dar şi la noi valorile termice se vor pondera.

Începând de joi, maximele nu vor mai depăşi 10°C, iar diminețile, în funcție de gradul de nebulozitate, vor deveni reci, cu minime sub 0°C. Ṣi aici, estul județului va avea cele mai mici temperaturi, depresiunile intramontane putând înregistra sub -5°C.

Vântul va deveni sâcâitor, cu intensificări care vor amplifica senzația de rece.

Ca aspect, cer noros miercuri, când nu sunt exclusi câțiva stropi de ploaie. In rest, nu aşteptăm precipitații”, a mai transmis Meteo.BN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *