Mai multe zone din județul Bistrița-Năsăud se confruntă cu deficit de medici de familie, potrivit datelor prezentate într-o ședință a Colegiului Prefectural de directorul Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate, Vilhelm Szekely.
Șeful CJAS Bistrița-Năsăud a precizat că una dintre comunele din județ în care nu există medic de familie este Ciceu Mihăiești.
”În această comună nu am reușit să aducem medic. A venit un medic, dar nu a reușit să întocmească o listă de pacienți din care să poată să trăiască decent și atunci a plecat din localitate”, a spus Vilhelm Szekely.

Sursa citată a adăugat că în județ mai sunt încă șase comune care nu au cabinete de medicină de familie de sine stătătoare, dar locuitorii acestor comune beneficiază de servicii medicale în puncte de lucru ale unor cabinete de asistență medicală primară ce își desfășoară activitatea în alte localități. Cele șase comune sunt: Budești, Chiochiș, Leșu, Poiana Ilvei, Runcu Salvei și Miceștii de Câmpie.
O altă situație prezentată de directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate este cea din comuna Rodna, în care, deși există două cabinete medicale, mai este necesar unul.
”Încercăm să aducem încă un medic la Rodna”, a adăugat Vilhelm Szekely.
Potrivit CJAS Bistrița-Năsăud, la finalul anului trecut, în județ erau 127 de cabinete de medicină de familie, cu 130 de medici. Zece dintre medici au intrat în relație contractuală cu CJAS Bistrița-Năsăud pe parcursul anului 2024, cinci prin cumpărare de praxis (în localitățile Galații Bistriței, Lechința şi municipiul Bistrița) şi alți cinci prin înființare de cabinete medicale (în Monor, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Lechința şi Sânmihaiu de Câmpie).
Anul trecut, CJAS Bistrița-Năsăud a decontat medicilor de familie din județ servicii în valoare de circa 73 de milioane de lei.