Cei 10 magnifici! Ei sunt cetățenii de onoare ai județului Bistrița-Năsăud!

Zece titluri de ”Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud” au fost decernate, vineri, în cadrul unei ședințe festive care a avut loc la Hotelul Metropolis, de Consiliul Județean.

 

”Ne apropiem de una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos și mă bucur că împreună avem ocazia să ne bucurăm de un an care se încheie cu multe realizări frumoase pentru județul nostru. De curând, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a premiat 197 elevi olimpici și 155 de profesori care i-au pregătit, precum și 13 elevi eminenți care s-au clasat pe primele trei locuri la examenele de Evaluare Națională și de Bacalaureat. De asemenea, au fost acordate premii pentru șase sportivi care au obținut rezultate deosebite la acțiunile sportive internaționale pentru sporturile olimpice, în anul 2022 precum și pentru opt antrenori care i-au pregătit. Suntem un județ cu oameni valoroși, cu personalități care aduc cinste și mândrie județului nostru, prin cariera lor, prin faptele și prin lucrurile pe care le creează. Din acest motiv, împreună cu colegii mei din Consiliul Județean am inițiat acordarea titlurilor de ”Cetățean de onoare”. E de datoria noastră, a celor care iubim România, județul Bistrița-Năsăud și pe români, să promovăm lucrurile care ne unesc, oamenii care ne inspiră și astfel să dăm tinerilor speranța că și în România pot avea un viitor frumos! Sunt onorat să fiu astăzi gazda unui număr impresionant de oameni de valoare ai județului Bistrița-Năsăud! Acest titlu de ”Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud” este un simbol și nu aduce posesorului beneficii materiale. Acest titlu reprezintă o parte din inima și sufletul bistrițenilor oferit ambasadorilor județului nostru și oamenilor de cinste și omenie de aici! O spun de fiecare dată la evenimentele speciale: ”Vă mulțumesc tuturor pentru binele pe care l-ați adus lumii, de aici, din cel mai frumos loc de pe pământ, din Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud”!”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, în deschiderea festivității de decernare a titlurilor. 

Astfel, au primit titlul de cetățean de onoare:

  • prof.univ.dr. IOAN BOLOVAN – în semn de apreciere și recunoștință pentru vasta activitate de cercetare științifică și publicistică despre istoria modernă și contemporană a României, precum și pentru construirea primei baze de date demografice privind populația istorică a Transilvaniei în epoca modernă.
  •  IOAN NICOLAIE BĂCIUȚ – în semn de apreciere și recunoștință pentru eleganța și finețea scriiturii, remarcabila activitate literară, publicistică, cultural-artistică și pentru promovarea imaginii județului Bistriţa-Năsăud, în țară și străinătate.
  • prof.univ.dr. IOAN SBÂRCIU – artist plastic – în semn de recunoaştere și apreciere a carierei de excepție în domeniul artistic și pentru contribuția esențială la dezvoltarea comunității artistice naționale și internaționale.
  • dr. VASILE LECHINȚAN (post – mortem) – istoric, arhivist și prozator, personalitate marcantă a județului Bistrița-Năsăud, în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa activitate dedicată istoriei Transilvaniei și descoperirii valorilor românești.
  • dr. EMANUEL BABICI – în semn de recunoaştere a contribuției deosebite la dezvoltarea economică a judeţului Bistriţa-Năsăud și la implementarea unor proiecte majore de modernizare a industriei metalurgice și construcțiilor de mașini.
  • TRAIAN LARIONESI – în semn de apreciere pentru aportul de excepție adus mediului de afaceri, din județul Bistrița-Năsăud, prin dezvoltarea unor afaceri de succes și pentru realizarea de proiecte inovative.
  •  dr. VIRGINIA LINUL – în semn de apreciere pentru realizarea cu migală a creațiilor populare tradiționale, autentice și pentru promovarea valorilor culturale populare din Țara Năsăudului și ale județului Bistrița-Năsăud, în țară și străinătate.
  • PELE GAVRIL BALINT – în semn de apreciere a carierei de excepţie ca jucător și antrenor de fotbal şi pentru contribuția importantă la creșterea prestigiului judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel național şi internațional.
  • MIRCEA POPA (MIRCEA BRAVO) – actor și creator de conținut în mediul online și cinematografie, în semn de apreciere a carierei de succes și pentru promovarea imaginii comunității din județul Bistrița-Năsăud.
  • IOSIF CIUNTEREI – ca o recunoaștere a întregii activități etnografice, dar mai ales pentru promovarea județului Bistrița-Năsăud la nivel național și în lume

De asemenea, în cadrul ședinței au fost acordate mai multe diplome de excelență și de merit unor persoane care, prin munca desfășurată, au dat dovadă de profesionalism și devotament în activitatea depusă.

Astfel de diplome au primit:

  • Iujan Maria, asistent maternal profesionist – diplomă de merit pentru determinarea de a da sens vieții unor copii minunați și în semn de recunoștință pentru un suflet care a pus mai presus de orice bucuria de a da speranță și de a construi destine. 
  • Luminița Andreea Cotu, studentă – diplomă de merit în semn de apreciere pentru curajul de a depăși obstacole și dovada că educația poate schimba destine, iar dacă există ambiție, atunci visele devin realitate, precum și pentru câștigarea bursei ,,DAR”, oferită de fundația HHC România, ca o recunoaștere a rezultatelor extraordinare în performanța școlară.
  • Cîrcu Maria, asistentul maternal profesionist – diplomă de merit pentru determinarea de a da sens vieții unor copii minunați și în semn de recunoștință pentru un suflet care a pus mai presus de orice bucuria de a da speranță și de a construi destine. 
  • familia BOZOMALĂ DOMNICA ȘI DUMITRU, asistenți maternali profesioniști – diplomă de merit pentru determinarea de a da sens vieții unor copii minunați și în semn de recunoștință pentru sufletele care au pus mai presus de orice bucuria de a da speranță și de a construi destine.
  •  familia MUREȘAN MARIA SABINA ȘI NICOLAE, asistenți maternali profesioniști – diplomă de merit pentru determinarea de a da sens vieții unor copii minunați și în semn de recunoștință pentru sufletele care au pus mai presus de orice bucuria de a da speranță și de a construi destine.
  • familia PELION SIMONA ŞI PETRU, asistenți maternali profesioniști – diplomă de merit pentru determinarea de a da sens vieții unor copii minunați și în semn de recunoștință pentru sufletele care au pus mai presus de orice bucuria de a da speranță și de a construi destine.
  • Mica Oprea, prefectul județului Bistrița-Năsăud – diplomă de exceneță pentru activitatea desfășurată în administrația publică și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor din județul Bistrița-Năsăud.
  • Vasile Găurean, primar – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru implicarea în decurs de 28 de ani, în slujba și binele cetățenilor din comuna Galații Bistriței, precum și în dezvoltarea proiectelor de investiții, menite să sporească în bine,  nivelul de trai al oamenilor. 
  • Vasile Cocos, primar – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru implicarea în decurs de 20 de ani, în slujba și binele cetățenilor din comuna Petru Rareș, precum și în dezvoltarea proiectelor de investiții, menite să sporească în bine,  nivelul de trai al oamenilor. 
  • Petru Șerban, primar – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru implicarea în decurs de 20 de ani, în slujba și binele cetățenilor din comuna Uriu, precum și în dezvoltarea proiectelor de investiții, menite să sporească în bine, nivelul de trai al oamenilor. 
  • Alexandru Anca, primar – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru implicarea în decurs de 13 ani, în slujba și binele cetățenilor din comuna Ilva Mare, precum și în dezvoltarea proiectelor de investiții, menite să sporească în bine,  nivelul de trai al oamenilor. 
  • Bușcoiu Dumitru, primar – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru implicarea în decurs de 12 ani, în slujba și binele cetățenilor din comuna Zagra, precum și în dezvoltarea proiectelor de investiții, menite să sporească în bine,  nivelul de trai al oamenilor. 
  • Ioan Pop, primar – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru implicarea în decurs de 12 ani, în slujba și binele cetățenilor din comuna Leșu, precum și în dezvoltarea proiectelor de investiții, menite să sporească în bine,  nivelul de trai al oamenilor.
  • Paraschiva Borș, profesor – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru toată munca și toate rezultatele de excepție dobândite în practicarea atletismului, precum și pentru cucerirea Bronzului la Campionatul European din Portugalia.
  • Luiza Bindea, sportivă – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru munca, pasiunea și rezultatele de excepție dobândite în practicarea sportului de performanță și pentru obținerea primului loc, la Campionatul Balcanic de Taekwondo WT. 
  • Bianca Bazaliu, sportivă – diplomă de excelență în semn de apreciere pentru cel mai frumos și spectaculos gol marcat la EHF Euro 2022.
  • Florinel Gabriel Ureche, sportiv – diplomă de excelență în semn de apreciere pentru munca și performanțele obținute în practicarea canotajului și pentru obținerea locului 1 la Campionatul Național Școlar și locul 2 la Campionatul Național de Juniori, Iași 2022, precum și pentru promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud. 
  • Doru Floare, elevi – diplomă de excelență în semn de apreciere și respect pentru munca și rezultatele de excepție obținute în informatica de performanță și pentru câștigarea medaliei de aur, la Concursul Internațional de programare InfO(1) CUP 2021. 
  • Magda Suciu, solistă – diplomă de excelență în semn de apreciere pentru spectaculoasa voce și armonia cu care încântați auzul oamenilor și pentru participarea la show-ul televizat, ,,Vocea României”.
  • Mihaela-Lia Țărmure – diplomă de excelență pentru activitatea desfășurată în administrația publică și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor din județul Bistrița-Năsăud.
  • LARISA-VIVI NEGRUȘA – diplomă de excelență pentru activitatea desfășurată în administrația publică și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor din județul Bistrița-Năsăud. 
  • IOAN MARICA – diplomă de excelență pentru activitatea desfășurată în administrația publică și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor din județul Bistrița-Năsăud.
  • VASILE DEAC – diplomă de merit pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud.
  • Căluș Ioan – diplomă de merit pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud în calitate de Secretar General al comunei Parva în perioada 1983-2020.
  • Grapini Emil – diplomă de merit pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud în calitate de Secretar General al comunei Șanț în perioada 1990-2021.
  • Matei Vasile – diplomă de merit pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud în calitate de Secretar General al comunei Urmeniș în perioada 1999-2020.
  • Stretea Grigore – diplomă de merit pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud în calitate de Secretar General al comunei Măgura Ilvei în perioada 1989-2018.