Cercetat pentru infracțiuni cu violență, reținut pentru 24 de ore

Azi-noapte, în urma cercetărilor și probelor administrate într-un dosar penal instrumentat de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 45 de ani, din Colibița. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice, distrugere și amenințare.

„În fapt, ieri, 22 aprilie, în jurul orei 13.30, bărbatul, care se afla în stare de ebrietate, în apropierea unui bar din Colibița, i-ar fi agresat, îmbrâncit și amenințat pe un tânăr de 26 de ani, din Colibița, pe un bărbat de 35 de ani și pe cei doi copii minori ai săi, toți cu domiciliul în Reghin. Pentru a-i proteja pe copii, bărbatul de 35 de ani s-ar fi refugiat în incinta barului, împreună cu tânărul de 26 de ani, fiul proprietarului, însă bărbatul de 45 de ani ar fi spart geamurile și ușa de acces de la bar, pentru a pătrunde în incintă„, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Bărbatul de 45 de ani a fost imobilizat de polițiști și un echipaj de jandarmi montani. În urma audierilor, aceasta a fost reținut pentru 24 de ore. El se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetulului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *