În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, și jandarmii din Bistrița-Năsăud s-au aflat la datorie și au asigurat măsurile de ordine publică la manifestările religioase și cultural-artistice organizate în diferite zone ale județului.
Astfel, au fost asigurate măsurile de ordine publică la activităţile dedicate Zilei Copilului, precum și la Zilele comunei Căianu Mic, dar și la ”Înstruțatul Boului”, obicei reconstituit la Figa și Tăure. De asemenea, s-a acționat în zona lăcașurilor de cult în care au avut loc slujbe cu prilejul sărbătoririi Rusaliilor.
Totodată, jandarmii montani din Rodna au fost prezenți pe traseele care duc înspre Poiana cu Narcise și în zona poienii, unde s-au aflat zilele acestea sute de turiști.
”În perioada 1-5 iunie, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 4.500 lei și 12 avertismente scrise pentru diferite abateri de la legislația în vigoare. Au fost constatate și sancționate mai multe fapte antisociale cum ar fi: cerșetoria, pescuitul fără permis și pescuitul în perioada de prohibiție, aprinderea focului în fondul forestier, tulburarea ordinii publice, adresarea de injurii, respectiv provocarea unor scandaluri”, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.